„În fond, femeia este un univers aparte. Cu propriile legi, stabilite în cadrul istoriei personale, cu propriile dorințe, ce apar din nevoia de a se simți apreciată sau dorită, ea poate fi complexă sau simplă, iar asta depinde, de cele mai multe ori, de bărbat. Dacă acesta știe să o inspire, câștigul va fi de ambele părți, pentru că nimic nu este mai frumos decât o femeie care se simte iubită și apreciată de partener”, explică psihoterapeutul pentru Gândul.
În opinia specialistului, dincolo de misterul pe care îl afișează, femeile pot avea anumite nevoi:
1. Nevoia de afecțiune, de a se simți împlinită, dorită. Această nevoie stimulează stima de sine, încrederea, dorința de a construi, de a oferi, dar și de a primi.
2. Nevoia de protecție. Sunt foarte multe femei care vorbesc de această nevoie ca de aer. De aceea, pentru o femeie este important ca bărbatul din viața ei să aibă acel ceva care să o facă să se simtă protejată sau în siguranță. Din acest motiv, de multe ori, ea caută un bărbat care are o carieră, relații, bani, maturitate. Multe femei se căsătoresc cu bărbați mai în vârstă, cu un rol social evident sau cu o avere consistentă, pentru că, în subconștient, se simt în siguranță.
3. Nevoia de familie. Pentru femei, poate mai mult decât pentru bărbați, familia este foarte importantă. O familie care se sprijină pe sentimente de dragoste reprezintă visul cel mai de preț. În acest mod, ele se pot gândi și la copii, pot îmbrățișa rolul de mamă sau de soție model.
4. Nevoia de dragoste. Femeile se hrănesc cu sentimente, cu vorbe frumoase, cu povești de dragoste. Ele trăiesc mai degrabă povestea pe care și-o imaginează decât realitatea. În general, pentru ea, dragostea este mai presus decât sexul, iar un simplu buchet de flori o poate face să se simtă dorită, iubită, apreciată și împlinită. Din păcate, lumea de azi „arde” etape. A cuceri o femeie nu mai reprezintă mare lucru, pentru că a avea o femeie contează mai mult. Bărbații nu înțeleg însă că pot avea trupul unei femei, dar nu și sufletul. Și tocmai pentru că lumea tinde să meargă pe repede înainte, femeia este cea care suferă cel mai mult. Într-o lume corectă, într-o lume creată de femei, poveștile de dragoste ar fi realități, iar lumea ar fi mai bună.
5. Nevoia de sex. Da, și femeia are nevoie de sex, dar nu de ceea ce se prezintă în filmele pentru adulți, nici de ceea ce sunt dispuși cei mai mulți dintre bărbați să ofere. Pentru femeie, sexul înseamnă preludiu și postludiu, complimente, o muzică bună, o promisiune, o șoaptă, o atingere. Și mai înseamnă și timp, deschidere, încredere în ea și în partener, pentru că doar așa putem vorbi și de orgasm.
6. Nevoia de maternitate. Femeia deține cheile universului. Este creație și creator în egală măsură, pentru că poate da viață. Din păcate, nu depinde doar de ea acest lucru, dar tendința societății este să o judece pentru aproape orice are legătură cu rolul de părinte. O mamă poate fi mai bună sau mai rea, în funcție de trecutul ei, de partener, de starea de sănătate și de societate. Rolul este mult mai complex decât pare la prima vedere.
7. Nevoia de prieteni. Tocmai pentru că stima de sine se formează în relație cu ceilalți, și femeia are nevoie de prieteni, pe care să se poata baza, cu care să poată discuta.
8. Nevoia de libertate. Indiferent dacă vorbim de o femeie căsătorită sau nu, nevoia de libertate este o nevoie firească. Libertatea o poate face să se întoarcă cu drag acasă, nu din obligație, să o determine să aibă propriile preocupări sau prieteni.
9. Nevoia de intimitate. Poate mai pregnantă decât la bărbat, această nevoie vine din dorința femeii de retragere în sine, de recăpătare a forțelor sau pur si simplu din nevoia de a fugi de lume.
10. Nevoia de a se aranja, de a se schimba. Trăirile femeii sunt intense pe tot parcursul vieții, așa că aceasta are nevoie să se redescopere sau să se redeseneze, să își sublinieze anumite trăsături, în funcție de vârstă sau de stare.